bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2014
/
Proverbs 16
Proverbs 16
Romanian 2014
← Chapter 15
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 17 →
1
Planul, din inimă plecat, Ține de om; răspunsul dat De gură, când omul vorbește, Doar de la Dumnezeu sosește.
2
Toate căile omului Curate sunt, în ochii lui; Dar Cel cari duhuri cercetează, E Dumnezeu. Încredințează
3
Lucrarea-n mâna Domnului, Și-atunci – cu ajutorul Lui – Ce-ai plănuit, îți izbutește.
4
Pe toate, Domnul le zidește Pentru o țintă; chiar cel rău, Va urmări un scop al Său, Fiind făcut, cu bună știre, Dar, zilei de nenorocire.
5
Trufașa inimă-i mereu Scârbă-n fața lui Dumnezeu; Dar hotărârea Sa-i luată: Nepedepsită, nu-i lăsată.
6
Prin dragoste, credincioșie, Nelegiuirea o să fie, De către oameni, ispășită; Chiar și prin frica zămislită Din teama de Stăpânul său, Se-abate omul, de la rău.
7
Când Domnului îi sunt plăcute Cărările ce sunt bătute De-un om, va face omului, Prieteni, din dușmanii lui.
8
Mai bun puținul, cu dreptate, Decât mult, dar cu strâmbătate.
9
Inima omului gândește La calea pe care pășește; Dar Dumnezeu e Acel care Îndreaptă pașii, pe cărare.
10
Doar hotărâri dumnezeiești, La împărat, o să găsești; Când judecăți o să rostească, El n-are voie să greșească.
11
Cântar, cumpănă cu dreptate, Sunt de la Domnul așteptate; Măsurile cântarului, Sunt tot lucrarea Domnului.
12
I-e scârbă unui împărat, Să facă rău, căci ne-ncetat, Scaunul său de cârmuire E tare prin neprihănire.
13
Plăcută-i împăraților Gura neprihăniților, Căci ei pe-aceia îi iubesc Care, neprihănit, vorbesc.
14
Când împăratul e furios, Mânia sa – neîndoios – Drept vestitor al morții este; Dar înțeleptul știe peste Mânia lui, ca să pășească Și poate să îl potolească.
15
Fața-mpăratului, senină, E semn de viață și lumină; Bunăvoința lui e ploaie De primăveri, căzând vioaie.
16
Mult mai de preț e dobândirea Înțelepciunii, ca lucirea Dată de aurul curat; Pricepere de-ai câștigat, Vei fi cu mult mai fericit, Decât argint de-ai fi primit.
17
Neprihănitul e dator Să își păzească-al său picior De rele; sufletu-și păzește Cel care calea-și îngrijește.
18
‘Naintea morții, e mândria; Iar a căderii e trufia.
19
Mai bine e să te smerești Cu cei blânzi, decât să-mpărțești Prada cu oamenii cei mari, Plini de mândria că sunt tari.
20
Să cugeți – cât ești pe pământ – La al lui Dumnezeu Cuvânt, Ca fericirea s-o găsești; În El, încrezător de ești, El te va face fericit.
21
Când „priceput” omu-i numit, Are o inimă-nțeleaptă, Ce-mparte judecata dreaptă; Dulceața buzelor mărește Știința celui ce vorbește.
22
Înțelepciunea e izvorul De viață, pentru muritorul Ce-o stăpânește. Dar se știe, Căci cel nebun, prin nebunie, Are să fie pedepsit.
23
Prin vorbă, fost-a dovedit Omul cu inimă-nțeleaptă Și de la el, mereu, se-așteaptă Învățături noi, sănătoase.
24
Cuvintele prietenoase, Sunt ca un fagure de miere: Dulci, dătătoare de putere, Dau sănătate trupului Și îndulcesc sufletul lui.
25
Sunt multe căi care par bune, Dar la sfârșit, se poate spune Dacă la moarte au condus, Sau dacă înspre viață-au dus.
26
Omul acel care muncește, Doar pentru sine se trudește; Căci foamea doar când îl atinge, Ca să muncească-l va împinge.
27
Omul care-i stricat din fire, Va pregăti nenorocire, Iar gura-i e cuptor încins, În care arde foc nestins.
28
Omul ne-astâmpărat stârnește Certuri și dezbinări urzește Acela care-i pârâtor.
29
Omul care-i asupritor, Pe-al său aproape-l amăgește Și-l duce de se prăpădește.
30
Dacă-și închide cineva Ochii și va gândi, cumva, La lucruri rele și stricate, Omul acela – din păcate – Fărădelegi a săvârșit, Căci răul l-a și făptuit.
31
Părul cel alb e o cunună Pe care poate să o pună Neprihănirea – ea o are, Ascunsă, pe a ei cărare.
32
Cel care-ncet e la mânie, Mai prețuit are să fie Decât viteazul cântărește; Omul care se stăpânește Este cu mult mai prețuit Decât e cel ce-a cucerit Cetăți, prin a lui vitejie.
33
Sorții se-aruncă – cum se știe – În poala hainei, dar mereu, Alegerea-i la Dumnezeu.
← Chapter 15
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 17 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31