bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2014
/
Genesis 37
Genesis 37
Romanian 2014
← Chapter 36
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 37
Chapter 38
Chapter 39
Chapter 40
Chapter 41
Chapter 42
Chapter 43
Chapter 44
Chapter 45
Chapter 46
Chapter 47
Chapter 48
Chapter 49
Chapter 50
Chapter 38 →
1
În Canaan, a locuit Iacov, unde a fost privit Ca un străin și tatăl lui, De oamenii ținutului.
2
Iată acum, basmul pe care, Iacov, și al său neam, îl are: Șaptesprezece ani avea Iosif, atuncea când ducea, Pe câmp, turmele tatălui Său Iacov, iar asemeni lui, Cu oile, la câmp, ședeau Și frații săi. Acești erau Fiii – o parte – ai Bilhăi, Iar ceilalți erau ai Zilpăi. Iosif, lui Iacov, îi spunea Ce vorbe rele-i auzea Pe frații săi, că au rostit.
3
Israel mai mult l-a iubit – Din toți copiii ce-i avuse – Pe Iosif, pentru că el fuse Copilul care s-a născut La bătrânețe. I-a făcut Haină pestriță, fiului.
4
Atunci, văzură frații lui, Că Iosif e cel mai iubit, De tatăl lor. L-au pizmuit, Și n-au putut să-i mai vorbească, Nicicând, cu dragoste frățească.
5
Iosif avu un vis. Grăbit, S-a dus de le-a istorisit Și fraților săi, ce-a visat. În liniște l-au ascultat, Iar când sfârșit-a de vorbit, Cu mult mai mult l-au pizmuit.
6
El zise, către ai săi frați: „Veniți încoace și-ascultați
7
Ce am visat. Noi toți eram Plecați la câmp și snopi legam. De-odat’, ce credeți că văd eu?! Văd cum se scoală snopul meu, De unde era așezat, Și stă-n picioare-nconjurat De-ai voștri snopi, ce culcați sânt, Cu toți, cu fața la pământ, În jurul lui.” Când auziră
8
Frații, lui Iosif îi vorbiră: „Tu crezi că vei domni apoi, Sau cârmui-vei peste noi?!” De-atunci, mai mult, l-au pizmuit – Atât pentru ce-a povestit, Cât și pentru visul avut. Ura, mai mare, le-a crescut,
9
Când Iosif mai avu un vis. El și-a chemat frații și-a zis: „Iar am visat: și se făcea Că soarele – luna, și ea – Și încă unsprezece stele – Cu toți – ‘naintea feței mele, Pân’ la pământ, s-au închinat.”
10
Auzind, Iacov l-a mustrat, Spunând: „Ce-nseamnă visul tău?! Doar n-o s-ajung așa de rău, Încât și eu și a ta mamă – Și frații tăi, de bună seamă – S-ajungem să ne așezăm Și-apoi, cu toți să ne-nchinăm În fața ta, pân’ la pământ? Ferească Dumnezeu Cel Sfânt!”
11
Fraților, ura, le-a sporit, Când visul le-a istorisit. Iacov, în schimb, nu a uitat Ceea ce Iosif a visat.
12
Frații mai mari, atunci pășteau
13
Oile, la Sihem. „Eu vreau” – Lui Iosif, Iacov i-a vorbit – „La frații tăi, să te trimit.
14
De-s sănătoși – când îi găsești – Tu să-i întrebi. Să-mi aduci vești Și despre oi.” Iosif, pe calea Care se-ndreaptă înspre valea Hebronului, a apucat.
15
Mergând pe câmp, s-a întâmplat, Un călător, de-a întâlnit. Acela, astfel, i-a vorbit: „Pe cine cauți?” „Pe-ai mei frați.
16
„Știi unde sunt?” „Da, sunt plecați.
17
I-am auzit eu, când au spus: „Hai la Dotan”. Iosif s-a dus Și, la Dotan, i-a întâlnit.
18
Ei, de departe, l-au zărit, Căci se aflau pe-un întins șes. „Să-l omorâm!” – s-au înțeles,
19
În grabă. „Iată-l!” – ei au zis – „Pe-acel plăsmuitor de vis.
20
Veniți acum, să-l omorâm Și într-o groapă să-l vârâm! Vom spune că l-o fi mâncat
21
Vreo fiară.” Ruben l-a scăpat, Din mâna lor, căci el a zis: „Nu trebuie a fi ucis!
22
Sângele lui, să nu-l vărsați! Mai bine să îl aruncați În astă groapă, din pustie!” Ruben avea de gând să vie, Să-l ia din groapă mai apoi, Spre-a-l duce-acasă, înapoi.
23
Când Iosif s-a apropiat, De haină, ei l-au dezbrăcat
24
Și într-o groapă l-au zvârlit. Norocul, însă, i-a zâmbit Lui Iosif – groapa nu avea Apă, ca să se-nnece-n ea.
25
La masă-au stat apoi. Când, iată, Văzură că venea o ceată, Din Galaad. Ismaeliți Erau cei întovărășiți În ceată. Cămilele lor, Cu smirnă, leac alinător, Tămâie, erau încărcate – Către Egipt fiind mânate.
26
Iuda, fraților săi, le-a zis: „Ce câștigam, de-am fi ucis, Pe Iosif și i-am fi ascuns Sângele-apoi?!” Ei n-au răspuns, Iar el urmă: „Haideți să-l prindem,
27
Ismaeliților să-l vindem! Să nu punem mâna pe el, Căci ne e frate. E la fel Cu noi – este din carnea noastră. Deci, care e părerea voastră?” L-au ascultat, căci s-au gândit Că Iuda, bine, a vorbit.
28
Precum au zis, au și făcut: L-au scos pe Iosif – l-au vândut, Pe-arginți, Ismaeliților, Care plătit-au fraților, Douăzeci sicli, iar apoi – Având pe Iosif în convoi – Cămilele-au încălecat Și spre Egipt s-au îndreptat.
29
Ruben, la groapă, a venit, Dar Iosif n-a fost de găsit. Atunci, haina și-a sfâșiat,
30
Și pe-ai săi frați i-a întrebat: „Unde-i băiatul, frate-meu?!” Ce-am să mă fac, acuma, eu?!”
31
Haina pestriță, o luară Frații, și-un țap înjunghiară. În sângele ce-au adunat, Haina lui Iosif, au muiat.
32
Cu ea, o slugă au trimis La Iacov, și astfel i-au zis: „Să-i spui: „Iată ce am găsit! Că-i a lui Iosif, ne-am gândit. Acum, vezi tu, dacă-i a lui.”
33
Iacov, că e a fiului Său Iosif, a recunoscut Și-a zis omului: „Am știut Că este a fiului meu. O fiară l-a mâncat, cred eu. Bucăți, cred că l-o fi făcut, Pentru că sânge am văzut, Pe haina ce-o purta mereu, Pe cari i-am dăruit-o eu.”
34
Hainele-apoi și-a sfâșiat, Pe coapse, sac și-a-nfășurat Și multă vreme a jelit Pe fiul său, care-a pierit.
35
Toți fiii – fiicele, la fel – Au vrut să-l mângâie, dar el, Pe toți, i-a-ndepărtat, zicând: „Eu mă voi pogorî, plângând, În locuința morților, La fiul meu.” În drumul lor
36
Madianiții l-au vândut Pe Iosif. El a încăput Pe mâinile lui Potifar. Egiptul i-a fost țară, iar Stăpân, un mare dregător Și căpitan al străjilor Lui Faraon, iar casa lui, A fost casa stăpânului.
← Chapter 36
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 37
Chapter 38
Chapter 39
Chapter 40
Chapter 41
Chapter 42
Chapter 43
Chapter 44
Chapter 45
Chapter 46
Chapter 47
Chapter 48
Chapter 49
Chapter 50
Chapter 38 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50