Genesis 43

Romanian 2014

← Chapter 42 Jump to: Chapter 44 →

1Foametea bântuia în țară.

2S-a isprăvit grâul și iară, Iacov, fiilor săi, le-a spus: „Grâul pe care l-ați adus, S-a terminat. Deci, să plecați, Merinde să ne cumpărați!”

3Iuda i-a zis: „Omul acel, A spus să nu dăm ochi cu el – Când în Egipt vom reveni – De Beniamin nu va veni,

4Cu noi. Doar dacă-l vei lăsa, Vom pleca iar, în țara sa!

5Dacă nu-l lași, nu mai plecăm, Căci n-avem ce să căutăm, În fața omului acel.”

6Atunci, răspunse Israel: „Cum mi-ați făcut atâta rău” – Se necăjea de fiul său – „Spunând că mai aveți un frate?!

7De-ați fi tăcut, mai bine, poate Că ar fi fost!” Ei au răspuns: „Puteam ști noi, ce gând ascuns, Omul acela pritocea, Atuncea când ne iscodea, De tine și de fiul tău?! La interogatoriul său, Noi am răspuns. Când am sfârșit, Omul acel ne-a poruncit: „Aduceți fratele mai mic!” Asta-i! Noi n-am mai zis nimic!”

8Iuda i-a spus: „Lasă-l cu noi! Ți-l voi aduce înapoi Și astfel, toți o să trăim – De foame, nu o să pierim.

9Am să-mi asum răspunderea Eu, pentru el. Din mâna mea, Ai să-l primești, pe al tău fiu! De nu, eu, vinovat, să fiu – Pe veci – în fața ta, de-acum!

10Ne-am fi întors, din acest drum, Dacă nu am fi zăbovit! Vezi? Altă cale, n-ai găsit! Îl lasă dar, ca să plecăm, Degrabă să ne înturnăm!”

11„Dacă-i așa, atunci, plecați!” – A zis Israel. „Să luați Ceva, cu voi, ca să duceți Un dar, acelui om. Puneți În saci, dintre cele mai bune Roade-ale țării și anume: Smirnă și leac alinător – Pe gustul Egiptenilor – Miere, fisticuri și migdale Și mirodenii. Iar, pe cale, Vă rog, să nu întârziați!

12Încă ceva: să nu uitați, Argint să duceți, îndoit – Acela care l-ați găsit, În saci, și cel ce-i necesar, Să cumpărați merinde, iar. O fi greșeală – ce să-i faci? – De ați găsit argintu-n saci.

13Pe Beniamin, să îl luați! Grăbiți-vă ca să plecați

14La acel om, iar Dumnezeu – Acel în care mă-ncred eu – Să facă astfel, să primiți Trecere și să reveniți, Cu Simeon și Beniamin. Plecați! Domnul cu voi! Amin! Iar eu, de este stabilit Ca de copii să fiu lipsit, Voi fi, căci nu mă-mpotrivesc! Cum Domnul vrea, și eu voiesc!”

15Au luat darul și-au pornit, Având argintul, îndoit. Pe Beniamin l-au mai luat Cu ei și s-au înfățișat ‘Naintea dregătorului, Cel mare, al Egiptului.

16Atunci când Iosif a văzut Că ai săi frați au apărut, Cu Beniamin – fratele lui – Îi spuse, economului: „Îi iei pe oamenii acești Și-i duci la mine. Pregătești Vitele cari o să le tai. Ce ai mai bun, lor să le dai! Aceștia sunt oameni de vază. Am să iau masa, la amiază –

17Astăzi – cu ei! Omul s-a dus Și-a împlinit ce i s-a spus.

18Frații lui Iosif au văzut Că-s duși în casă. S-au temut Și astfel au gândit și-au spus: „În locu-acesta, ne-au adus, Din pricina argintului Care, la gura sacului – Data trecută – a fost pus. Da! Da! De-aceea ne-au adus. Îndată-au să se repezească Pe noi, și-au să ne înrobească. Măgari-au să ni-i ia apoi, Și se va isprăvi cu noi!”

19Pe econom, l-au căutat Și-nspăimântați, au cuvântat:

20„Stimate domn, află că noi, O dată, am mai fost la voi – Atunci când grâu am târguit.

21Când am plecat și ne-am oprit, Într-un loc, pentru înnoptat, Să știi că peste-argint am dat, În saci. Însă, află că noi, Acum, l-am adus înapoi.

22Avem argint să cumpărăm Și-alte merinde, și plecăm. Nu vrem ca să vă deranjați: Iată argintul! Să-l luați, Căci nu știm cine l-o fi pus, În saci, de-aceea l-am adus!”

23Omul privi la ei: „Vă zic: Pe pace fiți și, de nimic, Să nu vă temeți – vă spun eu – Pentru că Domnul, Dumnezeu – Chiar Dumnezeul tatălui Vostru – a pus, fiecărui – În sacul său – câte-o comoară. Argintul vostru – aflați dară – Trecut-a prin mâinile mele! După ce-a spus vorbele-acele, Zâmbind, omul acel s-a dus, Pe Simeon de l-a adus.

24Apoi, pe toți, el i-a luat Cu sine și i-a așezat, Îndată-n a lui Iosif casă, Căci erau așteptați la masă. În urmă, apă le-a adus, Pentru picioare, și s-a dus Să dea, măgarilor, nutreț.

25Frații au scos darul de preț, L-au pregătit și-au așteptat Pe Iosif – căci ei au aflat Că-s invitați la el, la masă.

26Când a ajuns, Iosif, acasă, Frații, darul adus, i-au dat Și-n fața lui, s-au închinat.

27El a vorbit, cu ei, frumos – N-a mai fost aspru: „Sănătos E tatăl vostru?” – i-a-ntrebat –

28„Trăiește?” Ei, răspuns, i-au dat: „Trăiește. Sănătoși, toți sânt” – Și s-au plecat, pân’ la pământ, În fața fratelui lor. El,

29Ridicând ochii la acel – La Beniamin – ce-i era frate, Le-a spus, cu multă bunătate: „Tare mă bucur. Ăst voinic E, oare, fratele mai mic, De care ați vorbit, cu mine?” Iar către Beniamin – „De tine, Să aibă milă Dumnezeu, Copile! Asta-ți doresc eu!” – Mai zise Iosif, înecat, De plânsul ce l-a sugrumat.

30Degrabă, el a isprăvit, Cu frații săi, de povestit, Căci plânsul nu-l îngăduia Și inima i se frângea. Într-o odaie a intrat Și-a plâns până s-a stâmpărat.

31În urmă, când s-a potolit, Și-a spălat fața și-a venit, De-a stat și el, cu ei, la masă. Slugii, i-a făcut semn să iasă Și să servească ce-a gătit.

32Ei, între timp, s-au rânduit: Iosif, pe frați, i-a așezat De-o parte. Cei care-au luat Parte la masă – egipteni – S-au separat de-acești meseni; În vremea ‘ceea, pentru ei, Masa alături de evrei, Părea a fi o urâciune. Iosif vru, scaunul, a-și pune Față în față cu acei Cari frați îi sunt – cu-acei evrei.

33Ai săi frați fost-au așezați, În fața lui și, înșirați În ordine: primul născut, Apoi cel care a avut Dreptul să steie lângă el – Urmară și ceilalți, la fel, Până la ultimul născut.

34Iosif, atuncea, a cerut Slugii, la masă, să servească. Făcu așa, ca să primească – Atât mâncare, cât și vin – Mai mult decât toți, Beniamin. Și-ntr-adevăr, el a primit Mai mult, de cinci ori. Mulțumit, Iosif, cu-ai săi, a petrecut – Toți au mâncat și au băut.

← Chapter 42 Jump to: Chapter 44 →